NOU! Curs pentru adolescenți începători

Începând cu luna ianuarie dăm startul unui curs de A1.1 pentru adolescenți. Cursul are la baza manuale special elaborate pentru adolescenții cu vârste cuprinse între 12 – 15 ani și va cuprinde câte două întâlniri săptămânale.
În cadrul orelor tinerii vor dobândi abilități de înțelegere, de vorbire și de scriere, fără a neglija gramatica, ortografia și vocabularul, ele fiind însă subordonate țelului suprem, și anume folosirea limbii germane în diverse situații. Totodată manualul are în vedere progresia necesară pentru ca tinerii să poată susține examenul internațional pentru adolescenți FIT A1.
Cursurile sunt coordonate de profesori calificați cu experiență în predarea limbilor străine, care participă regulat la seminarii de specializare în domeniul predării limbii germane ca limbă străină pentru adulți și adolescenți.

Orele vor avea loc de obicei după-amiaza.

Pentru informații suplimentare vă invităm să ne contactați fie telefonic la 0256 40 70 58, fie prin e-mail la info@ccgtm.ro.