Nighthawks @ Gărâna Jazz Festival 2015

Garana, JazzFestivalul de Jazz de la Gărâna (9 – 12 iulie 2015) a ajuns în acest an la a 19-a ediție. Centrul Cultural German Timișoara i se alătură ca partener, Germania fiind astfel reprezentată în cadrul festivalului de formația Nighthawks.

„Liderii formației Nighthawks, trompetistul Reiner Winterschladen și basistul Dal Martino, sunt doi muzicieni foarte cunoscuți pe scenele germane de nujazz, datorită amprentei lor sonore și a aranjamentelor de atmosferă: de multe ori muzica lor pare un soundtrack al unui film imaginar. Triplu câștigători ai German Jazz Award, Nighthawks si-au dezvoltat propriul limbaj muzical, revigorând genul electro-jazz cu accente de jazz fusion, pop și dub. Succesul duo-ului  Winterschladen/Martino din ultimii ani se datorează celor trei  instrumentiști de excepție cooptați: Thomas Alkier (tobe), Jürgen Dahmen (keyboards) și Jörg Lehnardt (chitară).” (www.garana-jazz.ro)

Cei doi muzicieni care formează nucleul trupei, Dal Martino și Reiner Winterschladen s-au cunoscut la concertul de inaugurare al trupei Trance Groove și încă de pe atunci au realizat împreună numeroase concerte și înregistrări. Colaborarea lor s-a consolidat în anul 1994 printr-o producție muzicală pentru filmul „Samantha”. Din bucăți ale coloanei sonore pentru acest film au rezultat piese mai lungi, iar după o muncă intensă cu acest material, cei doi s-au decis să publice albumul „Citizen Wayne”. Revista „stereo magazin“ a declarat că albumul este „CD-ul fusion al anului 1998“. După succesul pe care l-au avut cu „Citizen Wayne”, trupa a lansat în 2001 albumul „Metro Bar”, cu care au reușit să ajungă în același an printre primele trei locuri ale topului german de jazz. Au urmat albumele „As the Sun Sets” în 2004 și „4“ în 2007.

Nighthawks, Garana, Jazz, Festival”Today” (2010) este al cincilea album al celor de la Nighthawks și a fost numit astfel datorită faptului că cei doi muzicieni își doresc să se bucure pe cât posibil de momentul prezent. Este o călătorie de descoperire care conține soul, jazz, pop, reggae, influențe latino-americane și arabe, melodii din Polonia și din Peninsula Balcanică – Nighthawks nu sunt preocupați de frontiere.

Îi vom putea asculta la Gărâna în prima seară a festivalului, în 9 iulie 2015. Mai multe informații despre program, artiștii prezenți și bilete găsiți pe pagina oficială a Gărâna Jazz Festival. Concertul Nighthawks are loc cu sprijinului Goethe-Institut și al Ministerului de Externe al Republicii Federale Germania.