Lectură bilingvă Jan Koneffke

Lectură bilingvă (în limba germană şi română) cu Jan Koneffke din „Die sieben Leben des Felix Kannmacher”/“Cele şapte vieţi ale lui Felix K.”, în data de 10 octombrie 2012, la ora 18.30, la Galeria Primăriei Municipiului Timişoara, P-ţa Victoriei nr. 5 (vis a vis de Bancpost). Eveniment susţinut de către programul „Grenzgänger” al Fundaţiei Robert Bosch.

Jan Koneffke este un autor german care are o relaţie specială cu România. După terminarea studiilor de filozofie şi germanistică la Berlin, se dedică publicisticii şi literaturii, semnând volume de versuri şi de proză. În 1995 beneficiază de bursa Villa Massimo, după care petrece 7 ani la Roma. Din 2003 îşi împarte timpul între Viena, Bucureşti şi Măneciu, o localitate din Carpaţi. În noiembrie 2004 a organizat Zilele literaturii române la Viena. A fost distins, printre altele, cu Premiul „Leonce und Lena“ pentru lirică şi Premiul „Friedrich Hölderlin”. Noul său roman “Cele şapte vieţi ale lui Felix K.” va fi publicat la editura Humanitas anul viitor. Acţiunea romanului se petrece printre altele în România şi povesteşte în mod tragicomic despre trecut, război, evadare, identitate şi prietenie.

Într-o perioadă a istoriei în care nimeni nu poate fi sigur cu cine are de-a face, eroul romanului nu este sigur cine este el însuşi cu adevărat: Felix Kannmacher sau Johann Gottwald. În 1934, Felix Kannmacher este adus pe ascuns din Germania nazistă în România de către pianistul Victor Marcu. În Bucureşti  primeşte o nouă identitate, cea a lui Johann Gottwald, şi devine „dădaca” Virginiei, fiica pianistului Marcu, care îi va admira talentul de povestitor. Când prietenia dintre cei doi devine mai puternică, tatăl fetei îl concediază, şi Kannmacher se găseşte singur într-o ţară străină. Astfel, îşi asumă diferite identităţi pentru a supravieţui în acele vremuri confuze. Dar legătura cu Virginia, care devine o actriţă renumită, rămâne. Koneffke ne prezintă un roman picaresc, latura umoristică a vieţii în două dictaturi, dar ne arată şi tragedia acestor ani.