Expoziţie de carte „FILMKOLLEKTION / COLECŢIA DE FILM”

15 februarie, ora 19, Centrul Cultural German – Deschiderea expoziţiei „FILMKOLLEKTION / COLECŢIA DE FILM”

Cu ocazia Festivalului de Film „Berlinale”, Centrul Cultural German Timişoara a organizat o serie de evenimente centrate pe film şi cinematografie.

Expoziţia de carte despre film şi cinematografie „FILMKOLLEKTION / COLECŢIA DE FILM” a adus în atenţia publicului timişorean peste 250 de titluri inedite – publicaţii de specialitate din industria filmului, albume despre filme şi actori, dicţionare, romane, biografii, scenarii şi benzi desenate – în limbile germană, engleză, franceză şi spaniolă.
Colecţia aparţine Centrului de Carte Germană din Bucuresti (BIZ) al Târgului de Carte de la Frankfurt şi este prezentată la Timişoara de către Centrul Cultural German în colaborare cu Librăria Cărtureşti Timişoara. În 15 februarie, la ora 19, expoziţia a fost deschisă la Centrul Cultural German de către Lucian Spătariu.

În contextul acestei expoziţii, Centrul Cultural German şi Librăria Cărtureşti propun publicului amator şi alte evenimente pe tema filmului:
– 2 seri de film dedicate unor celebri regizori germani: Hans Christian Schmid în 24 februarie (ora 19: Nach fünf im Urwald (1995); ora 20:45: Crazy (2000); ora 22:30: 23 (1998)) şi Doris Dörrie în 3 martie (ora 19: Bin ich schön? (1998); ora 20:45: Erleuchtung garantiert (2000); ora 22:30: Mitten ins Herz (1983));
– 3 seri cu muzică din filmele germane ale anilor ’20 – ’40 la Librăria Cărtureşti: în 22 februarie, 1 şi 8 martie, de la ora 19.