Evenimente culturale

Prin proiectele noastre oferim pe tot parcursul anului un program complex care valorifică multiple posibilitaţi de manifestare culturală:

  • Expoziţiile aduc în prim plan atât creaţii ale artiştilor din Germania, precum şi ale tinerilor artişti locali. Dorim, astfel, să-i susţinem pe tinerii creatori şi să promovăm schimbul de experienţă.
  • Concertele abordează stiluri muzicale diferite, pentru toate gusturile, dar totodată reprezentative pentru scena muzicală germană actuală.
  • Lecturile din opere în limba germana atât ale unor autori germani, cât şi de altă naţionalitate, sunt în general bilingve, pentru ca şi publicul necunoscător de limba germană să aibă acces la aceste creaţii.
  • Clubul de film pentru  studenţi întregeşte seria activităţilor cu proiecţii tematice şi retrospective ale filmelor unor regizori germani, prezentate cu sprijinul Institutului Goethe.
  • Teatrul şi manifestările scenice din cele mai variate nu lipsesc nici ele din programul nostru.
  • Seminariile, dezbaterile şi conferinţele pe diverse tematici reprezintă a activităţii noastre, la fel ca şi organizarea de ateliere practice pentru elevi şi studenţi în diverse domenii.

Evenimentele sunt prezentate, de regulă, bilingv, atât în spaţiul nostru, cât şi în alte locaţii. Pe de altă parte, participăm regulat la organizarea unor manifestări culturale de amploare din Timişoara: festivaluri, expoziţii şi concerte.