Recomandări pentru luna aprile

Zerrissen zwischen den Welten. Band 3 de Sara Oliver:

Ve își sărbătorește ziua de naștere în Alpi și primește un tort. Finn – cel din lumea ei – a organizat petrecerea. Dar Ve îi duce dorul lui Finn, cel din lumea paralelă, Finn care nu este marioneta producătorului său de muzică. Chiar atunci apare și Nicky, dublura ei din lumea cealaltă și are o veste bună. Tatăl lor, dispărut de un an și jumătate, a intrat în sfârșit în legătură cu ea.

Un roman plin de suspans, ultimul volum al trilogiei se citește pe nerăsuflate. Sara Oliver pătrunde mai adânc în povestea personajelor ei în timp ce crește tensiunea. Punctul culminant pune cele două lumi cu susul în jos.

Zerrissen zwischen den Welten. Band 3 de Sara Oliver a fost publicat în 2017 la editura Ravensburger din Ravensburg și poate fi împrumutat de la biblioteca noastră.

Bitte nicht öffnen! Bissig! von Charlotte Habersack:

Nemo primește într-o seară un pachet ciudat. Pachetul nu are menționat un expeditor și e destinat unui « nimănui » care locuiește acolo « unde crește piperul ». Pentru că Nemo înseamnă « nimeni » în limba latină și locuiește pe strada Piperului, poștașul a crezut că îi este destinată. Cu toate acestea, mama lui Nemo îi cere să ducă pachetul înapoi la poștă. Pe pachet stă scris: „Vă rugăm să nu deschideți! Mușcă!“. Dar Nemo este  prea curios și a doua zi de dimineață, împreună cu prietenul lui, Fred, deschid pachetul.

Charlote Habersack a scris o poveste extraordinară care se petrece în orașul Boring. În orașul unde nu se întâmplă niciodată nimic, ninge în mijlocul verii. Pe lângă asta, apare pe străzi și un Yeti care provoacă panică printre locuitori. O aventură captivantă pentru tineri și bătrâni!

Bitte nicht öffnen! Bissig! Band 1 de Charlotte Habersack a apărut în 2016 la editura  Carlsen din Hamburg și poate fi împrumutată de la biblioteca noastră.

So tun, als ob es regnet von Iris Wolff:

În patru povestiri pline de poezie, Iris Wolff aduce în fața noastră un roman care te prinde. Deși nu este mereu clar, cele patru povești au legătura una cu alta. Tensiunea crește de la o povestire la alta. Limbajul descriptiv și miciile detalii din lumea personajelor luminează romanul. Expresiile românești, care apar din când în când, dau poveștilor o notă de autenticitate.

Romanul So tun, als ob es regnet de Iris Wolff a fost publicat la editura Otto-Müller din Viena în 2017 și este disponibil pentru împrumut la biblioteca noastră.

Tödliches Einmaleins. Ein historischer Heidelberg-Krimi de Walter Laufenberg:

Este anul 1718. În Heidelberg, un candidat la examenul de jurisprudență este găsit înjunghiat chiar înainte de examinare și arma crimei e în mâna lui. Medicul curții anunță că este vorba de o sinucidere, deși circumstanțele nu sunt clare.

Walter Laufenberg prezintă în romanul său o poveste amuzantă care se petrece în Evul Mediu. Detaliile evenimentelor istorice și descrierile generoase permit cititorului să pătrundă în orașul Heidelberg din anul 1718. Luptele de putere la curte sunt descrise cu umor. O lectură ușoară și care te înveselește .

Tödliches Einmaleins. Ein historischer Heidelberg-Krimi de Walter Laufenberg a fost publicată la editura Morio din Heidelberg în 2017 și este disponibilă pentru împrumut la biblioteca noastră.

Pentru recenziile complete puteți asculta în fiecare miercuri emisiunea în limba germană de la Radio Timișoara între orele 13.00 – 14.00 (frecvența 630 Khz AM) și 19.00 – 20.00 (frecvența 105,9 Mhz FM) sau pe livestream. Emisiunile deja difuzate sunt valabile online la orice oră.