CULTURAL MANAGEMENT ACADEMY, BUCHAREST, 2-6 JULY 2018

Goethe-Institut lansează apelul de participare la Academia de Management Cultural (2-6 iulie 2018), un curs în care, timp de o săptămână, participanții trec printr-un training compus din prelegeri, seminarii, workshop-uri, discuții și dezbateri pe tema patrimoniului. Experți români și internaționali din domeniu vor prezenta mecanismele necesare creării unui program cultural coerent pentru situri de patrimoniu și vor arăta care sunt pașii pentru a obține fonduri.

Cultural Management Academy vizează consolidarea relațiilor dintre sectorul independent și cel public și propune spre dezbatere subiecte precum importanța patrimoniului cultural, a campaniilor de sprijin public, dar și modul în care integrăm ideea de patrimoniu, atât în dezvoltarea comunităților urbane, cât și rurale.

Programul intensiv de o săptămână este realizat de Miki Braniște (manager cultural) și se adresează profesioniștilor cu o experiență de cel puțin 3 ani în domeniul patrimoniului, managerilor culturali, arhitecților, arheologilor, muzeologilor, funcționarilor publici și reprezentanților de fundații, centre comunitare sau de ONG-uri din România și Republica Moldova.

Tema Academiei de Management Cultural de anul acesta este actuală, deoarece UE celebrează în 2018 anul European al Patrimoniului Cultural. Astfel, ne bucurăm că am conceput cursul intensiv în parteneriat cu EUNIC Cluster România: Forumul Cultural Austriac, Centrul Ceh București, Institutul Polonez București, Institutul Cultural Român, Institutul Italian București, Facultatea de Științe Politice (Univ.Buc.), Arcub, Asociația ColectivA și în cooperare cu Goethe-Institut Sofia, Salonic și Sarajevo.

Cei care doresc să participe la CMA sunt rugaţi să trimită o scrisoare de intenție (max. 1 pagina) în care să prezinte motivația de a lucra în domeniul patrimoniului și de a participa la acest seminar, împreună cu un CV actualizat și materiale suplimentare, cum ar fi portofoliul, proiecte precedente etc. la adresa cma.bukarest@goethe.de.

Deadline: 26 aprilie.

Taxa de participare este de 200 euro, iar numărul de locuri este de maximum 15 de persoane.

Facebook event: https://www.facebook.com/events/173453903304649/

Goethe-Webseite: https://www.goethe.de/ins/ro/ro/kul/sup/akademie.html

Cultural Management Academy online platform: https://www.goethe.de/prj/cma/en/index.html