Festivalul Internaţional de Film CINECULTURA

12-17 martie 2018, Aula Magna, Universitatea de Vest din Timișoara

6 zile, 14 filme, 11 limbi. La mijlocul lunii martie Aula Magna a Universităţii de Vest va găzdui din nou CINECULTURA. A noua ediţie a festivalului de film, organizat de lectori români și străini, cu sprijinul studenţilor voluntari, va avea loc între 12 și 17 martie.

În acest an CINECULTURA colaborează pentru prima dată cu Festivalul de Film est-european BEAST din Porto (Portugalia). Prin urmare, sâmbătă vor fi difuzate cinci documentare.

În prima zi a festivalului, luni, 12 martie, la ora 19.00 va fi proiectat filmul românesc. Dr. Mihaela Pencov, magistră și language trainer, posesoare de blog care merită „răsfoit” ne va introduce în atmosfera filmului adus în spaţiul universitar, prezentând drama Vara s-a sfârșit, regizată de Radu Potcoavă.

Și anul acesta vor fi difuzate două filme în limba germană, din Germania și Austria. Filmul german Tschick, marți, 13 martie, de la 20.00 a fost regizat de Fatih Akin și este o adaptare a celebrului roman despre doi adolescenţi care pornesc prin lume într-o mașină furată. Ziua de joi, 15, are accente și tonuri grave, iar filmul austriac Gruber geht de la 18.00 este adaptarea regizoarei Marie Kreutzer a unui roman despre un businessman egocentric, diagnosticat cu cancer.

Filmele vor fi în limba de origine, cu subtitrări în engleză sau română. Intrarea este, ca în ceilalţi ani, gratuită. Acest lucru se datorează sponsorilor, ambasadelor și institutelor culturale ale ţărilor participante, caselor de producţie, regizorilor chiar, și voluntarilor.

Mai multe informaţii găsiţi pe: www.cinecultura.ro. și facebook.

Organizatori
Österreichischer Akademischer Austauschdienst (OeAD), Deutscher AkademischerAustauschdienst (DAAD), Lettorato Italiano UVT, Centrul de Limba Portugheză – Camões,Instituto da Cooperação e da Língua, I.P. Portugal, Srpski Lektorat u Temishwaru, InstitutoCervantes Bucarest, Universitatea de Vest din Timişoara

Sponsori
Continental, Österreichisches Kulturforum Bukarest, Institut Français Timişoara, Konsulat derBundesrepublik Deutschland in Temeswar, Fropin

Partneri
Österreichisches Kulturforum Bukarest, Österreich Bibliothek Temeswar, Ambassade deFrance en Roumanie, Institut Français Timişoara, Lectorat de Français Timişoara, DeutschesKulturzentrum Temeswar, Ambasciata d ́Italia a Bucarest, Consolato Onorario d’Italia aTimisoara, Camera di Commercio Italiana per la Romania, Embaixada de Portugal emBucareste, Generalni Konsulat Republike Srbije Temišvar, Uniunea Sarbilor din Romania,Embajada de España en Bucarest, Consulado Honorario de España Timişoara, Via RumaniaCultura, Universitatea Politehnica Timişoara, Facultatea de Ştiinţe ale Comunicarii UPT, PlusEast Cultural Association, BEAST International Film Festival, Icon Production, BibliotecaCentrală Universitară Eugen Todoran, Biblioteca Universitatea Politehnica Timișoara,Hexagone, Marele Ecran, Pelicula Culturală.