FAPT: Festivalul de Arte Performative 2017 | Program

Trecutul recent, autobiografia ca investigație scenică, interacțiunea dintre profesioniști și amatori, coregrafia socială, corpul ca actor politic sunt teme recurente ale Festivalului de Arte Performative Timișoara. Ele se reflectă mai accentuat sau mai nuanțat în fiecare ediție a festivalului. În 2017, spectacolele se reunesc la granița spațiului intim cu cel public, în care expunerea corpului este o formă de fragilitate asumată: cât din ceea ce suntem ne privește (doar) pe noi? Cât din ceea ce suntem îi privește (și) pe ceilalți? (Ciprian Marinescu, curator)

Joi, 26 octombrie

  • Counterbody by Simona Deaconescu / Sala Mare, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara, ora 20:00

counterbody-premiera-1986

COUNTERBODY este un spectacol de dans, instalație și muzică în care toate elementele pot fi privite ca particule în mișcare permanentă, permutabile și paralele. Spectacolul are ca punct de pornire încercările de deconstrucție, destructurare şi decorporalizare prin procese de relativizare asumate în dans, dar și printr-un concept care include straturi multiple de decodificare. Instalația, textul și muzica originală descompun și recompun spațiile de mișcare, accentuând permanenta relație de transfer corp-spațiu.

Vineri, 27 octombrie

  • The Rite of Springby Roger Bernat /FFF, Sala Mare, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara, ora 18:00, INTRAREA LIBERĂ

le sacre© BLENDA9

Publicul primește căști și este invitat în spațiul de performance pe sunetele piesei lui Stravinsky – Ritualul primăverii, unul dintre cele mai cunoscute spectacole de balet din ultimul secol, pentru care Pina Bausch a realizat o versiune istorică în 1975. Spectatorii joacă rolul principal într-un spectacol care este joc și coregrafie în același timp.

  • Prezentare workshop: The Empty Body by Shanti Vera / Sala de balet a Operei Naționale, ora 20:00, INTRAREA LIBERĂ

Capture

Pornind de la diferite tehnici de dans, Shantí Vera confruntă participanții cu vizibilul și invizibilul, cu experimentul și cu disponibilitatea de a lăsa necunoscutul să iasă la suprafață.

Shantí Vera a studiat dans contemporan la Universitatea din Veracruz. Este directorul companiei Cuatro x Cuatro și al festivalului cu același nume din Mexic. Lucrează ca pedagog, performer și coregraf în America Latină și Europa.

Sâmbătă, 28 octombrie

  • Prezentare workshop: Playing. City. Streets. by Modjgan Hashemian and Oana Cîrpanu/ Sala Adam Müller Gutenbrunn, ora 13:00

Modjgan2

Pornim la drum! Vom cunoaste prin joc scenic corpul nostru. Orașul îl vom trăi ca spațiu al acțiunii cu toate legăturile lui istorice și spațiale. Workshop cu Modjgan
Hashemian și Oana Cîrpanu și copii de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau“ Timișoara. Modjgan Hashemian a avut o carieră diversă ca dansatoare și coregrafă, o componentă care a lăsat-o să-și examineze rădăcinile iraniene în context politic.
Oana Cîrpanu, născută la Timişoara, trăieşte şi lucrează ca pedagog teatral la Berlin. A studiat Ştiinţele Educaţiei (B.A.) la Universität Wien si Pedagogie Teatrală (M.A) la Facultatea de Arte din Berlin.

  • Domini public by Roger Bernat / FFF, Club d’Arc, ora 18:00, INTRAREA LIBERĂ

domini

O mulțime de oameni care stau în mijlocul unei piețe. Domini Public (Spațiu public), un performace care transformă privitorul / spectatorul într-un performer, un participant într-un joc de roluri tridimensional. Participanții primesc căști în care se aud întrebări. Vocea care întreabă îi dirijează pe spectatori să se împartă în grupuri și subgrupuri în funcție de alegerile pe care le fac iar apoi aceștia vor primi roluri într-o reconstrucție artistică ce va fi atât revelatoare cât și interactivă.

  • THIS IS CONCRETE by Jefta van Dinther and Thiago Granato / Sala Mare, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara, ora 20:00

Spectacol nerecomandat minorilor

THISISCONCRETE1©UliKnörzer

Colaborarea lui Jefta van Dinther cu Thiago Granato, „THIS IS CONCRETE”, ne atrage în intimitatea a două corpuri care explorează, pe puternice vibrații de sunet, granița dintre fuziunea fizică și fuziunea socială, dintre sex și dans, dintre simbioză și parazitism.

Duminică, 29 octombrie

  • All that mattered by Mădălina Dan & Sergiu Matiș / Sala Studio, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara, ora 20:00

AllThatMattered

„All that mattered” este primul proiect în care Mădălina Dan și Sergiu Matiș sunt invitați să colaboreze. Punctul de pornire este istoria lor în comun: ambii trecuți prin licee de coregrafie, Mădălina la București, Sergiu la Cluj, prin olimpiade de balet și o adolescență petrecută în anii ’90 într-o Românie post-comunista și în tranziție. Dupa ce cei doi au prezentat varianta integrala a spectacolului la Festivalul Artelor Performative de la Timisoara in 2015, Sergiu si Madalina revin la FAPT cu varianta „teaser” la spectacolul integral.

  • Petrecere FAPT, Club D’Arc Timișoara, ora 22:00, Intrarea liberă

Mai multe informații pe pagina de facebook a evenimentului: FB/faptimisoara

Pentru spectacolele Counterbody și THIS IS CONCRETE care au loc la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” biletul de intrare costă 20 RON preț întreg și 10 RON preț redus. Biletele la spectacolul All that mattered costă 12 RON preț întreg și 6 RON preț redus. Biletele pot fi achiziționate în prealabil de la casieria sau de pe pagina web a teatrului. La spectacolul The Rite of Spring, la performance-ul Domini Public și la prezentările workshop-urilor, intrarea este liberă

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *