Cafékultour: Săptămâna cafenelelor 2017

Muzică, improvizație, dans, teatru și filme de animație – toate acestea se vor reuni sub umbrela Cafékultour – săptămâna cafenelelor ajunsă la cea de-a treisprezecea ediție. Numărul 13 e cu noroc, garantat, și avem la dispoziție o săptămână, între 3 și 9 aprilie să vă convingem de asta! Cafékultour reunește evenimente culturale scoase-n lume, pentru public, pe scene improvizate în cafenele, librării și spații neconvenționale din orașul de pe Bega.

Evenimentul este organizat, ca în fiecare an, în parteneriat, de către Centrul Cultural German Timișoara și Institutul Francez din Timișoara, cu susținerea Consiliului Local și al Primăriei Municipiului Timișoara pe a cărei agendă culturală se află.

Cafékultour a luat ființă în 2005, din lipsa spațiilor culturale alternative din oraș. 13 ani mai târziu, e tot mai clar că Săptămâna Cafenelelor nu înseamnă doar concerte sau teatru sau film, ci e pretextul pentru o întâlnire cu arta în spații familiare timișorenilor, e pretextul pentru a demonstra încă o dată că  în Timișoara diversitatea culturilor și multiculturalitatea sunt la loc de cinste.

Și în 2017 continuăm tradiția și aducem la un loc evenimente unul și unul: o seară spaniolă, teatru de improvizație, un spectacol de mimă, două concerte, un spectacol de dans contemporan și nu în ultimul rând, o proiecție de filme de animație. Ne-am pus în minte să vă scoatem din casă seară de seară, să ne adunăm în locuri frumoase cu oameni dragi și talentați, să facem împreună din ediția 13 a Cafékultour – săptămâna cafenelelor, o ediție cu noroc!

Programul Cafékultour 2017:

Luni | 3 aprilie 2017 | ora 19 | Ambasada

Cafetería Embajada: Concert Sandra Carrillo / Expoziție de fotografie

Marți | 4 aprilie 2017 | ora 19 | Etikheta

„The Berlin – Timișoara game show” cu Marin Caktas și Urban Luig

Miercuri | 5 aprilie 2017 | ora 19 | D’Arc

Le voisin (Vecinul) cu Benoît Turjman

Joi | 6 aprilie 2017 | ora 19 | Cuib d’Arte

Concert Mynth

Vineri | 7 aprilie 2017 | ora 21 | Aethernativ Cafe

Concert: Thom Artway

Sâmbătă | 8 aprilie 2017 | ora 21 | Mansarda Bastionului Theresia

Răzvan Mazilu: “If Music Be the Blood of Love”

Duminică | 9 aprilie 2017 | ora 19 | Casa Artelor

Proiecție de filme de animație O!PLA

INTRAREA ESTE LIBERĂ LA TOATE EVENIMENTELE!