"Das Deutschlandprojekt": Concert Le Grand Uff Zaque

Das Deutschlandprojekt este un proiect organizat anul acesta pentru prima oară. Prin acesta se doreşte prezentarea în fiecare an a câte unui oraş din Germania din perspectiva scenei culturale. Scopul proiectului este de a prezenta tendinţele actuale în cultură şi artă din diferitele oraşe germane.

puffzack-loPrimul oraş pe care dorim să îl prezentăm prin Das Deutschlandprojekt, este oraşul partener al Timişoarei, Karlsruhe. Între cele două oraşe există în repetate rânduri colaborări şi proiecte. În acest sens dorim să realizăm şi noi o colaborare culturală prin proiectul nostru şi să prezentăm oraşul Karlsruhe ca un oraş al tinerei arte contemporane, punându-se accentul pe muzică, teatru, film şi arte vizuale.

Ca şi prim element în proiectul nostru ne bucurăm că am putut atrage formaţia Le Grand Uff Zaque din Karlsruhe. Aceasta aduce pe scenă cu mult umor o muzică nouă și ieșită din comun, care reunește genurile muzicale drum`n`bass, hiphop şi jazz. Prin cântece în limba germană, franceză şi engleză, muzica formației  se adresează unui public larg. Din anul 2009 şi până în prezent, Le Grand Uff Zaque a susținut peste 150 de concerte în Germania, Austria, Franţa şi Elveţia.

JPressefoto2.1-lofionathan Zacharias, Merten Lindorf, MaxMasterFive, MOC, Marcel Baguette și Laura Oyewale sunt cei șase muzicieni energici, care împreună fac din Le Grand Uff Zaque o formație deosebit de expresivă. Formaţia prezintă la Timişoara albumul “Cliche” (produs de soliștii Tino Oac și Paddy Bohr de la formaţia Söhne-Mannheims), promiţând un show live formidabil în data de 30 mai 2014, în cadrul celei de-a 8-a ediții a 48H/ Made in TM.

Mai multe informații despre evenimentul 48H/ Made in TM găsiți pe: www.facebook.com/madeintm.

Următoarele evenimente prin care dorim să atragem atenția asupra scenei culturale a orașului Karlsruhe sunt un concert de pian, proiecții de filme și o expoziție.